miercuri, 5 ianuarie 2011

Primăria oraşului Cajvana are contul din Trezorerie blocat

Trezoreria Suceava a blocat contul Primăriei oraşului Cajvana. Anunţul a fost făcut de şeful Direcţiei de Finanţe, Petrică Ropotă, care a declarat că măsura a fost luată din cauză că Primăria Cajvana nu a depus la sediul DGFP Hotărârea Consiliului Local cu privire la diminuarea cu 40.000 de lei a finanţării cheltuielilor de personal din învăţământ. El a spus că banii au fost tăiaţi din sumele defalcate din TVA.

„Am aprobat astăzi (ieri – n.r.) sistarea alimentării cu cote, respectiv sume defalcate din TVA pentru oraşul Cajvana”, a declarat şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Petrică Ropotă.

Primăria Cajvana este singura din judeţ care nu a depus la DGFP bugetul diminuat în conformitate cu prevederile legale. Într-o situaţie asemănătoare s-a aflat până acum două zile şi primăria comunei Vultureşti, care a depus însă bugetul rectificat aprobat de CL în timp util, evitând astfel blocarea contului din Trezorerie.

Dacă nu-şi va rezolva problemele cu DGFP, Primăria Cajvana riscă, printre altele, să nu poată plăti salariile angajaţilor, inclusiv a cadrelor didactice care-şi desfăşoară activitatea în acest oraş.

Turism în oraşul Cajvana

Atracţii turistice locale:

- Steja secular;
- Biserica monument istoric – 1906-1911;
- Motel – cu 200 locuri de cazare;

Institutii:

- Liceu matematică-informatică;
- Grup şcolar;
- Ansamblu folcloric „Stejarul Cajvana”;

Evenimente locale:

- 13 iulie – Hramul Bisericii Cajvana;

Dotările culturale şi sportive de evidenţiat sunt: casa de cultură cu o sală de spectacole de peste 280 locuri, o sală de sport modernă (construită în 2007), bibliotecile şcolară şi orăşenească cu peste 15500 de volume, 3 terenuri de handbal în incinta localurilor de şcoală, un stadion pentru fotbal şi oină, un teren de volei şi tenis.

Comunitatea mai este deservită de 2 farmacii umane, dar şi de un dispensar veterinar unde funcţionează şi o farmacie veterinară, de un oficiu poştal pentru distribuirea corespondenţei, presei, mandatelor şi coletelor postale, de un oficiu de telefonie care asigură convorbirile telefonice în localitate, ţară şi străinătate, de o agenţie CEC pentru păstrarea economiilor cetăţenilor, o cooperativă de consum şi de o staţie de transmitere a programelor TV prin cablu. La nivelul oraşului funcţionează un număr însemnat de societăţi comerciale şi asociaţii familiale, care vor constitui mica industrie a viitorului. Piaţa comunală organizată săptămânal în ziua de vineri adună de fiecare dată un număr foarte mare de cumpărători, dovadă a unei stări materiale şi financiare prospere.


Chiar în condiţiile sensibile ale tranziţiei, comunitatea cunoaşte o înflorire materială dar şi una spirituală deosebită, confirmate de zestrea edilitară, de prosperitatea locuitorilor, dar şi de bogăţia tradiţiilor spirituale oglindite în obiceiuri, port, cântece şi jocuri populare. Pe acest fond în întreg secolul trecut a apărut şi s-au menţinut ansambluri folclorice ale maturilor (înca din 1933), dar şi ale elevilor, ansambluri care funcţionează şi în prezent. Membrii acestor ansambluri cultural-artistice au fost prezenţi pe scenele bucovinene şi româneşti decenii de-a rândul, fiind de fiecare dată pe podiumurile de premiere. Se mândresc şi cu participări la festivalurile internaţionale de folclor, cum au fost cele de la Gorizia – Italia, 1985, de unde s-au întors cu medalia de aur la categoria folclor în viaţă, Romano d’Ezelino şi Padova – Italia, 1992, Minsk – Belarus, 1994 şi 1995 şi Cernăuţi – Ucraina, 2002.

Agricultură în oraşul Cajvana

- Condiţiile de relief şi climă din zona în care este aşezat oraşul au determinat şi ocupaţiile economice tradiţionale ale locuitorilor: prelucrarea lemnului, mica industrie, comerţul, serviciile, creşterea animalelor şi agricultura. Pentru a valorifica tradiţia economică a zonei, pentru a o face mai productivă, se doreşte atragerea de investiţii în agricultură şi creşterea animalelor. Creşterea competitivităţii în sectorul zootehnic urmăreşte alinierea domeniului la standardele europene, ameliorarea raselor, creşterea productivităţii muncii şi introducerea de tehnologii noi care îmbunătăţesc calitatea produselor şi stimularea competitivităţii pe piaţa locală şi pe pieţe externe. În acest sens, se va sprijini consolidarea de noi ferme, promovarea asociaţiilor de producători precum şi dezvoltarea nişei de piaţă a agriculturii ecologice;
- Bogata şi diversificata floră spontană şi faptul că zona nu este poluată fac oportune investiţiile în dezvoltarea apiculturii;

Industria agroalimentara

Se pot realiza investiţii în următoarele domenii:

- Centre de tăiere a animalelor, abatorizare, carmangerii, unităţi de colectare, prelucrare şi valorificare a laptelui ş.a.;
- Centre de colectare, prelucrare şi valorificare a fructelor de pădure şi a plantelor medicinale din flora spontană;
- Baze de creştere şi valorificare a peştelui, în special a păstrăvilor;

Agroturism în oraşul Cajvana

- Cajvana, străveche vatră istorică, este cunoscut atât pentru frumuseţile oferite de cadrul natural, cât mai ales, pentru valoroasele monumente istorice şi de artă, mărturii ale existenţei unei bogate vieţi spirituale şi materiale din cele mai vechi timpuri. Administraţia locală este preocupată de dezvoltarea infrastructurii specifice activităţii turistice, sprijinind amenajarea unor pensiuni, case de vacanţă, moteluri, hoteluri, centre de vânătoare, tabere şi cantonamente sportive, campinguri, restaurante cu specific local, baze sportive de vară, de iarnă ş.a.;

Comerţul în oraşul Cajvana

- Pentru dezvoltarea socio-economică a oraşului şi ocuparea integrală a forţei de muncă disponibile, administraţia locală este interesată de atragerea unor investitori în sectorul industrial. Există în zonă forţă de muncă calificată în confecţii îmbrăcăminte, confecţii încălţăminte, artizanat, alte domenii ale industriei uşoare, facând posibile investiţii în amenajarea unor ateliere de profil;

- Prelucrarea lemnului este un alt domeniu pentru care se găseşte forţă de muncă calificată; Pot fi amenajate în zonă ateliere de mic mobilier, tâmplărie, profile din lemn, construcţii case din lemn, mobilier de grădină ş.a.;

Facilităţi pentru investitori în oraşul Cajvana

- consultanţă şi suport logistic;
- prezentare şi reprezentare comunitate;
- acces la utilităţi;
- intermedieri concesionări-vânzări terenuri;
- taxe şi impozite reduse, în temei legal;
- forţă de muncă calificată în industria uşoară, prelucrări mecanice, prelucrarea lemnului, electricieni, lăcătuşi mecanici, croitori, munci agricole, turism.

Întreprinzători locali din oraşul Cajvana

La nivelul orasului Cajvana functioneaza un numar insemnat de societati comerciale si asociatii familiale, care vor constitui mica industrie.

Intreprinzatorii importanti ai zonei sunt :

1. SC. Mips SRL – brutarie – 60 de angajati;

2. doua ateliere de cizmarie;

3. SC. Agromec SRL – confectii metalice;

4. SC. Petro Geo SRL – transport international – 7 angajati;

5. SC. Gast Com SRL – societate de constructii – 50 de angajati;

6. SC. Dronis SRL – societate de constructii – 30 de lucratori;

7. service auto.